O noapte la castel

 

        Astăzi 31 octombrie 1850.......o zi oarecare din an în care încă din străbunici se zvonește faptul că în această zi spiritele umblă nestingherite prin această lume cu scopul de a-și găsi liniștea, chiar dacă în satul (Bibury) din care provin această zi care poartă numele de Halloween se sărbătorește în fiecare an, eu tot sunt cât se poate de șceptic în privința acestei sărbători dat fiind faptul că lucrurile acestea par niște fabule născocite de către adulți pentru a adormi copiii.

       Cum fiecare sărbătoare vine la pachet și cu tradițiile aferente acesteia, în Bibury aceste tradiții constau în organizarea unor grupuri de consăteni având drept scop acela de a colecta dovleci sălbatici din imediata vecinătate a satului (pădurea), dovleci pe care urmează să fie sculptate diferite reacții umane care au drept scop alungarea spiritelor malefice.

Sursă: Wikipedia (Orașul Bibury)

      Neavând încotro, anul acesta hotărăsc si eu să particip la această activitate de colectare a dovlecilor sălbatici și, astfel încep această după-amiază alăturându-mă unui grup de căutători. Am căutat peste tot prin pădurea în care cu toate că s-a înnoptat noi tot am continuat să ne urmăm scopul grație prezenței lunii pline care atârna pe cerul senin al nopții și care parcă ne lumina traiectoriile prin strălucirea puternică de care dădea dovadă. Pătrunzând în inima pădurii dintr-o dată am constatat că m-am pierdut de grup .... moment în care am simțit cum se instaura sentimentul de frică în corp, dar cu toate astea mi-am continuat activitatea de căutare. 

       Am mers ce am mers până am pătruns pe un drum lăturalnic care ducea către un castel care dintr-o primă vedere părea să fie unul părăsit, m-am îndreptat către acest cu intenția de a înnopta în una din încăperile acestuia dat fiind faptul că era totuși o oră destul de târzie și pădurea nu reprezenta un loc tocmai sigur. Ajungând la intrarea principală am observat cu stupoare un dovleac deja sculptat dar care nu dispunea de lumina unei lumânări, îl ridic de jos și pornesc alături de acesta într-o expediție în interiorul castelului.

Sursă:Pixabay

           Mergând pe culoare zăresc din depărtare o lumină slabă, apropiindu-mă tiptil de sursa de lumină, încep să aud și un plânset straniu care provenea din aceeași direcție din care provenea și lumina respectivă. Cu un curaj parcă de fier chiar dacă sunetul se accentua, nu m-am sfiit și mi-am continuat mersul tiptil până ce am ajuns în fața unei uși imense prin care doar lumina părăsea încăperea prin gaura cheii. 

       Arunc o privire prin încuietoare și descopăr faptul că această încăpere era de fapt cripta castelului, criptă în care totuși nu era nimeni și nimic prezent la momentul respectiv, dar sunetul tot continua să se audă. Las dovleacul sculptat la intrare și pătrund în criptă fără a avea timp să mă sfiesc dar observ cu stupoare că pe peretele opus se zărește o ființă învesmântată în negru de la care cel mai probabil provenea sunetul înspăimântător, ființă care la o primă vedere nu părea să aibă o formă umană dat fiind faptul că aceasta avea o statură foarte micuță, o gură foarte mare, un set de aripi dar și niște ochi foarte strălucitori. 

         Speriat de prezența ființei respective am înhățat o lumânare și am fugit cu aceasta spre ieșire, am atașat lumânarea respectivă la dovleac creând astfel un Jack “o” Lantern și am fugit cu acesta într-o cameră de la etajul castelului, cameră la care am baricadat ușă și în care am și înnoptat alături de felinarul meu. A doua zi, imediat după ce a răsărit soarele m-am întors în Bibury alături de noul meu prieten Jack “o” Lantern, prieten care mi-a salvat viața și care m-a protejat de acea dihanie care umbla nestingherită prin castel în mijlocul nopții de Halloween. Din cauza celor întâmplate am început să nu mai tratez cu șcepticism această sărbătoare.

Happy Halloween